Nu știu de ce, dar pentru mine prietenia a fost mereu un cuvânt mare. Am multe cunoștințe, mulți vagi amici, și extrem de puțini prieteni. Și-s mândru rău de treaba asta.
Am în jurul meu oameni care când să se întâlnesc sunt cei mai buni prieteni. Inițial chiar am crezut cu tărie treaba asta, după care am observat că de fapt se detestă cu tenacitate. Dar rămân prieteni ca să fie bine, să nu fie rău.
Să vedeți cum mi se confesau, când unul, când altul, de una și alta despre celălalt. Propun ca toată chestia asta de fațadă să se termine odată (la nivel mondial) și lumea să fie sinceră. Ar fi un pic de bubuială la început, dar pe termen lung ar fi mai bine.
Lasă un răspuns